Se schimba totul. Odata cu varsta ne adaptam stilului de viata. Ne schimbam gusturile. Ne formam principiile, ne schimbam obiectivele.
Cand eram mici si eram intrebati ce dorim sa ajungem in viata, dupa ce job tanjim, raspundeam cu clasicele pompier, politist, doctor, astronaut si, cateodata avocat. Asta vedeam pe strada, la televizor, in jocuri. Slujbe care sunt menite sa ajute omenirea. Acum ? Nici macar nu ma mai gandesc la asa ceva. Consider ca slujbele de bugetari sunt niste pierderi de timp, imi mananca ani din viata si nu pot sa fac ce imi doresc. Nu sunt genul care sa urmeze regulile cu strictete, sau sa raspund de sef ca de Dumnezeu. Politia, doctorii, avocatii… coruptie totala, nimic nu ma ademeneste sa ocup asemenea posturi. Ar trebui sa le explic pe rand dar e posibil sa imi sara cineva in cap cu critici stupide sau menite sa-mi schimbe parerea, ceea ce nu se va intampla pentru ca stiu in ce tara imi duc traiul si ceva imi spune ca nu o sa se schimbe ceva prea curand incat sa ma apuc eu de vreo schimbare.
Lasand joburile la o parte, sa vorbim despre principii. Cand eram mici, nu prea aveam in posesie asa ceva, mintea inca imi era deschisa oricarei lectii predate de parinti si persoanele influentabile din jur. Papam tot pe paine, asimilam tot, astfel personalitatea mi s-a dezvoltat in toate partile. Acum, principiile imi sunt formate, traiesc dupa ele, pentru ca atlfel as fi oricare altcineva, niste oxigen consumat degeaba, ceea ce nu suport. Vreau sa fiu recunoscut, vreau ca cei cu care ma inconjor sa depinda de mine, sa fiu pretuit pentru ceea ce fac si ce gandesc.
Gusturile se schimba cel mai mult. Astazi iti place rock-ul, maine dansezi la Cadenza pe pastile. Garderoba cateodata iti defineste personalitatea, asa ca, de fiecare data cand iti modifici personalitatea, apar haine noi in sifonier. Cand erai mic nu suportai ciorba, dupa 10 ani nu stii pe unde sa te mai duci ca sa mananci perisoare. Toate se schimba mai ales in perioada dintre pubertate si adolescenta. E momentul critic in care apuci sa te afirmi, sa iti formezi legaturi cu alte persoane, in care descoperi iubirea etc. Liceul are grija sa-si bata joc de viata ta, daca nu esti atent. Toti spun ca le este dor de liceu… nu. Nu mai vreau sa am parte de profesori care isi bat joc de noi, de colegi frustrati, de dimineti somnoroase si de gerul bobotezei in miez de aprilie. Nu mai vreau sa invat matematica pentru ca o sa-mi trebuiasca in viata cand cumpar paine. Tot ce mi-a placut la liceu au fost orele chiulite, pauzele fugite prin scoala si drumurile la aparatul de cafea, in rest… sa se aleaga praful de anii mei de liceu, o pierdere de timp, din punct de vedere al studiilor. Tot ce au reusit acesti 12 ani au fost sa ma defineasca din punct de vedere al personalitatii si sa socializez cu oricine. Am reusit sa ajung intr-un punct in care nu judec pe nimeni dupa coperta si daca nu vorbesc cu o persoana, nu o pot cataloga.
Acum sunt la sfarsit de adolescenta, din punct de vedere biologic… dar am impresia ca o sa fiu adolescent pana ma insor sau se intampla ceva foarte rau incat sa ma determine sa ating maturitatea totala. Pana atunci, o sa mai treaca destul incat sa ma pregatesc pentru momentele grele ce ma asteapta.
